Într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial, LPF informează că a analizat în acest sens solicitarea CSU Craiova precum și documentele înaintate de aceasta, conform Agerpres.
"În acest context, apreciem că solicitarea clubului este întemeiată iar echipa S.C. Club Sportiv U Craiova S.A. trebuie înscrisă pe pagina de web a LPF cu rezultatele obținute începând cu anul 1948 și până în anul 1991", menționează LPF.
Anunțul Ligii Profesioniste de Fotbal vine chiar în ziua în care CS Universitatea Craiova inaugurează noul stadion "Ion Oblemenco" în cadrul unui amical cu Slavia Praga.
Adrian Mititelu, proprietarul FC Universitatea Craiova SA, societate în insolvență, se află de mai mult timp în litigiu cu CS Universitatea Craiova, grupare susținută de autoritățile locale. Mititelu susține că este deținătorul de drept al palmaresului, siglei și culorilor, în vreme ce oficialii Clubului Sportiv Univesitatea Craiova afirmă că acestea nu au părăsit patrimoniul său niciun moment. CS Universitatea Craiova argumentează că asociațiile și societățile care au avut echipe de fotbal cu numele "Universitatea Craiova" nu au primit niciun document pentru a se putea folosi de palmares. Mai exact, Asociația Sportivă Fotbal Club Universitatea Craiova (înființată în 1994) și SC Fotbal Club Craiova SA (înființată în 2002) nu au pretins, în actele lor constitutive, că palmaresul clubului ar fi inclus în patrimoniul entităților nou-înființate.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis la 22 septembrie că Adrian Mititelu a pierdut mărcile naționale combinate desenate cu leul, palmaresul, precum și dreptul de folosință a denumirii de FC Universitatea Craiova. În consecință, conducerea Clubului Sportiv Universitatea Craiova a demarat procedurile de schimbare a denumirii echipei de fotbal din Liga I, astfel încât acesta să conțină sintagma "Club de Fotbal".