Astfel, oficialul a anunțat în această dimineață că prevederile legii care interzicea accesul fanilor pe stadioane după ora 21:00 vor fi schimbate. În acest caz cu totul special, polițiștii vor primi dispoziții pentru a nu îi amenda pe fanii care se vor afla în afara locuinței după ora 22.00, așa cum prevede legea. Suporterii vor putea evita contravenția dacă vor prezenta tichetul de acces cu care au luat parte la spectacolul sportiv.
Vedeți reacția oltenilor la aflarea acestei vești de pe realitateasportiva.net.