„Asociația Dinamoviști pentru Dinamo” i-a transmis o ofertă de cumpărare lui Negoiță, deși are în conturi suma 45.000 de euro, mult prea puțin pentru a putea susține un club ca Dinamo.
Răzvan Oprea a dezvălui însă planul prin care ADPD va încerca să facă rost de banii necesari pentru salvarea clubului de la dispariție.
„Noi vom răspunde pe mai departe la ceea ce am inițiat. Acum vor trebui puse la punct alte detalii legate de ceea ce înseamnă preluarea în totalitate a acțiunilor. Vorbim de modalitate, timp de plată, detalii pe care încă nu le-am discutat. Noi am trimis o chestiune principială, dânsul a răspuns principial. Dorește să vândă, noi dorim să luăm. Pentru că aceste negocieri să nu se termine ca altele, adică prost, ar trebui ca și domnul Negoiță să înțeleagă că situația e excepțională și pentru dânsul și pentru această asociație. Nu avem în conturi milioane. Aceste detalii presupun o anumită perioadă de grație și de înțelegere.
Implicarea PCH nu ne afectează deloc. Mai mult decât atât, noi considerăm că PCH sunt dinamoviști ca și noi. Au făcut eforturi foarte mari sa susțină în aceste luni clubul. Din păcate domnul Negoiță nu a gestionat moral foarte bine aceste momente, după ce a retras banii de la televiziuni. Contam pe cei din PCH. Acum, mai mult decât oricând e momentul sa lucrăm împreună pentru viitorul lui Dinamo. Altfel, ne paște falimentul și Dinamo va dispărea daca nu vom fi alături unii de ceilalți. Cu toate șicanele din trecut, cu toate micile resentimente din punct de vedere uman, atât eu cât și Mister Dinu, garantez, contăm pe ei. Ei au 10%, iar noi, dacă vom lua restul, vom fi împreună.”
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.