Fundaşul Valenciei, David Navarro a mai primit o lovitură după ce a fost suspendat de Comisia Disciplinară a UEFA timp de şapte luni din această competiţie în urma loviturii aplicate lui Burdisso, în timpul optimii de finală din Liga Campionilor cu Inter Milano de pe Mestalla.
FIFA a extins ieri pedeapsa la nivel internaţional, iar Navarro nu va putea juca niciun meci la echipa de club sau la cea naţională.
Încăierarea din partida de pe 6 martie i-a costat scump şi pe Maicon şi Burdisso de la Inter, ambii cu câte 6 meciuri suspendare dar şi pe Carlos Marchena de la Valencia, cu patru meciuri de suspendare.
Marchena pierde şi selecţia în naţionala Spaniei pentru meciul cu Islanda, pentru a fi prezent la apelul programat pe 28 martie, la Nyon.
Clubul spaniol a anunţat că va înainta un recurs atât la suspendările dictate pentru jucătorii săi, cât şi pentru amenda de 155.000 de euro încasată în urma încăierărilor de pe Mestalla.