Citiţi scrisoarea lui Gică Hagi AICI!
Cum a răspuns Andrei Vochin, într-o scrisoare publicată pe gsp.ro:
"Dragă Gică,
Întîi de toate îți mulțumesc pentru toate cuvintele bune pe care le-am identificat în epistola pe care mi-ai trimis-o. Îmi pare nespus de rău că ți-am produs o asemenea mâhnire după eșecul cu Albania, știut fiind cât îți doreai ca echipa națională să ajungă departe la acest turneu final. Regret enorm că acești băieți n-au putut să te scoată în stradă așa cum ai făcut tu cu noi de atâtea ori. Ce mult mi-aș fi dorit să te văd acolo! Și mai regret tristețea sinceră pe care am văzut-o pe chipul românilor, atât a celor care ne-au însoțit la Euro, cât și a celor de acasă. Avem un public minunat și de aceea mor de ciudă că nu putem deocamdată să-i oferim și o echipă care să poată, nu doar să vrea.
Am observat că reacția ta a venit în urma unei știri publicate de Gazetă. Îmi pare rău că ai luat-o în nume personal. Declarația respectivă am dat-o într-un context în care descriam cam care ar fi, în opinia mea, profilul unui selecționer. Și lucrul ăsta s-a întâmplat cu mai bine de un an și jumătate în urmă. Atunci, conform unei analize, am constatat, printre altele, că media de vîrstă a antrenorilor de la ultimul Campionat Mondial a fost de 64 de ani. Astăzi, la acest European, ea a coborît la 57 de ani. Cum munca selecționerului e foarte diferită de cea a unui tehnician de club, chestiunea vârstei devine logică. Un om în etate nu are energia de a lucra zi de zi, 24 de ore din 24, așa cum cred eu că ar trebui să se întâmple la club, în schimb are experiența, flerul, și cunoștințele acumulate care să-l ajute să elimine cît mai multe din greșelile tinereții. La club ai 30 de etape în care mai poți repara ce ai stricat într-un meci sau altul, la națională ai numai 10 meciuri, iar într-o grupă de turneu final numai 3. Ăsta e motivul pentru care mare majoritate a federațiilor angajează tehnicieni experimentați. Și de asta cred că atât tu, cât și Răzvan Lucescu, tehnicieni extrem de valoroși în opinia mea, ați dat greș. Nici nu mai contează acum că tu ai avut o susținere superbă, iar el o oribilă opoziție.
Îți mulțumesc, de asemenea, pentru că mă consideri FOARTE-FOARTE-FOARTE TÂNĂR. Eu credeam că soția mă flatează și acum la 48 de ani, dar încep să-i dau dreptate :). Și, pe cale de consecință, că n-am experiența de a conduce oameni, instituții. Totuși, cu mine în stafful managerial, toate publicațiile pentru care am lucrat, nu doar cu scrisul, ci și gândind proiecte, bugete, strategii, au fost numărul 1 în România, indiferent că s-au numit Sportul românesc, ProSport sau Gazeta Sporturilor. Tocmai de aceea știu ce spun când, după numai doi ani de FRF, această echipă FOARTE-FOARTE-FOARTE TÂNĂRĂ a reușit să oprească o scurgere masivă de bani, să stopeze o pierdere anuală cifrată între 4 și 5 miloane de euro, și să ajungă la o balanță echilibrată între chelutieli și plăți, FĂRĂ A LUA ÎN CALCUL CELE 8 MILIOANE venite în urma calificării, bani care vor fi socotiți abia la sfârșitul anului fiscal în curs. Mă gândesc că într-o țară și într-un context socio-economic dificil, în care multe cluburi conduse de oameni cum îi ceri tu, cu multă, multă experiență în fotbal, au intrat în insolvență sau faliment, ăsta e un lucru remarcabil.
Sunt trist însă deoarece nu observi că, în situația în care ne aflăm după 24 de ani de muncă fără vreun proiect, în care avem numai 9 jucători legitimați, nu titulari, în primele 5 campionate ale Europei, mai puțin și decât Albania, am reușit să ajungem la un turneu final. Nu a fost considerată o performanță, deși acum vedem că adversarele noastre principale, așa slabe cum le-am declarat, Irlanda de Nord și Ungaria, au ajuns în ”optimi”. Croații și sîrbii au câte 40 de fotbaliști în ligile amintite, iar cei din urmă nici nu au ajuns la Euro. Iar ei muncesc la nivel de copii de zeci de ani.
Se zice că la greu vezi caracterele. Așa e în viață. Nu știu cum e în fotbal cu chestia asta, dar am observat că la momente de criză toți iau decizii capitale. Așa au făcut-o francezii în ‘74, iar după 10 ani au luat titlul european, așa au făcut-o nemții la începutul anilor 2000 și au luat titlul mondial după 14 ani, așa au făcut belgienii, după ce au fost eliminați din postura de gazde din faza grupelor în 2000, iar abia acum, după un deceniu și jumătate, au pus pe picioare o echipă. La noi, și te rog să n-o iei iar în nume personal, prima criză a fost atunci, la acel baraj, pentru că după 5 calificări, am ratat un turneu final. Dacă se demara atunci ceva, acum am fi avut băieți care să ne ajute să redevenim mândri. Din păcate, deși FRF era condusă numai de oameni de fotbal și, evident, de bine, nici atunci și după nici una din cele 7 următoare eșecuri în preliminarii nu s-a făcut nimic. Nu s-a reformat și nu s-a modernizat nimic la nivel sportiv, la concept, la pregătirea antrenorilor și copiiilor. Nu s-a investit nimic în competiții, în centre de excelență, în programe de dezvoltare pentru fotbalul de masă, din care să-ți extragi fondul de jucători de performanță. Noi am început s-o facem din finalul lui 2014, de un an și jumătate, iar copiii care au acum 15-16 ani beneficiază de ele.
Dragă Gică, eu nu-mi schimb părerile, vin cu drag la meciurile Viitorului, mai ales acum, din postura de angajat FRF. Am făcut-o și înainte, o voi face și după ce nu voi mai fi aici. Așa cum o voi face și în cazul naționalei României, indiferent cine va conduce Federația, pentru că iubirile ce-ți vin din suflet nu poți să le renegi. Vin să văd o evoluție la Viitorul, pentru că știu cât de greu e să construiești chiar și cînd ești patron, când poți decide singur ce și cum vrei, nu precum la o Federație, în care hotărârile trebuie luate democratic, ținând cont de toți cei implicați. Și voi spune mereu ceea ce ziceam despre echipa ta, că avem nevoie să așteptăm minimum 5-6 ani că să vedem dacă vom culege roadele. Atunci apreciai, acum pari mai grăbit.
Știu că, dincolo de orice, acest eșec cu Albania doare. Îl simt în toți rărunchii și încerc să-mi păstrez cumpătul. Așa cum m-a durut cînd ne-a bătut prima oară Spania la handbal sau Georgia la rugby, de exemplu. Și atunci s-a vorbit de umilință. Îți promit că voi învăța din această înfrângere și voi iniția și susține decizii care poate te vor deranja și ele. Am văzut cu ochii mei cît de refractari la nou suntem, incapabili să înțelegem cum se lucrează azi în fotbalul profesionist. Știu unde puteam repara ceva, când și cum. Poate suficient să trecem de albanezi și să jucăm cu Țara Galilor, alt obstacol care ar fi părut la îndemâna noastră, nu?
În final, îți spun că abia aștept să ne vedem la cafeaua aia la care eu te-am invitat s-o bem de atâtea ori la Federație când ne-am găsit prin studiourile TV. Până atunci, te asigur în continuare de tot respectul meu, și, dacă accepți un pic de haz în tot necazul ăsta, îți spun că mă bucur că nu i-ai cerut demisia lui Mircea Lucescu după umilința cu alți albanezi, de la 17 Nentori Tirana, în 1986, că rămâneam fără unul dintre cei mai mari antrenori din istorie :D
Cu drag,
Andrei Vochin".
