Florin Segărceanu le-a selecționat pe Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu și Raluca Olaru.
Față de partida cu Cehia, Raluca Olaru i-a luat locul Anei Bogdan.
„Am promis că voi anunța echipa care va juca împotriva Franței după ce se va termina turneul de la Miami, dar din punctul meu de vedere lucrurile sunt deja clare și am ținut să fac anunțul acum, pentru a evita alte atacuri în presa de scandal la adresa acestei echipe.
Este clar pentru toți cei care urmăresc tenisul, că aceasta este cea mai bună echipă a României în acest moment. Avem, la simplu, patru jucătoare capabile să joace la cel mai înalt nivel, o avem pe Simona în mare formă, Monica a demonstrat și ea o revenire incredibilă, și un caracter de luptătoare de care avem atâta nevoie.”
Citește continuarea declarației lui Florin Segărceanu pe realitateasportiva.net. Franța – România se va disputa pe 20-21 aprilie, iar meciurile vor fi transmise de Digi Sport.