Intervenţia omului român de afaceri a venit după ce presa italiană l-a taxat pe Ţiriac pentru că a acceptat ca Şarapova să joace la Madrid.
Jucătoarea rusă, suspendată la începutul anului 2016 pentru 15 luni, va reveni pe teren la sfârşitul lunii aprilie, odată cu startul turneului de la Stuttgart, unde a primit un wild card (calificare direct pe tabloul principal al competiţiei).
"Solicitările de wild card au fost adresate către un număr relevant de turnee, precum Stuttgart, Madrid, Roma și altele. Prima a venit către mine, în calitate de proprietar al turneului de la Madrid, prin prisma relevanței competiției. Personal m-am opus propunerii de acordare a unui wild card către Sharapova. Decizia finală însă nu îmi aparține. Organizatorul are dreptul de selecție, nu proprietarul. Manuel Santana este directorul turneului și reprezentantul organizatorului, în măsură să hotărască aceste aspecte", a declarat Ion Țiriac, astăzi, într-un comunicat de presă.