Cunoscut drept unul dintre cei mai vocali contestatari ai lui Răzvan Burleanu, Pușcaș și-a exprimat îndoielile privind controlul făcut de ANAF la FRF. Din punctul său de vedere, în urma situației juridice în care se află organul de conducere al Federației ar fi trebuit să fie sesizată instanța.
”Eu nu cred în controlul de la ANAF, a fost făcut acum 4-5 luni. Primul lucru pe care un organ de control îl verifică este aspectul juridic și, automat, și-ar fi dat seama că nu sunt înregistrați pe teritoriul României.
Organul de conducere al FRF este același cu cel din 2014. Ai bani publici, de la UEFA, de la sponsori privați și tu nu ai organ de conducere înregistrat pe teritoriul României?! Are personalitate juridică, dar nu s-a schimbat organul de conducere. Membrii acestei instituții sunt cei din 1991.
Când vine la vot Adunarea Generală, sunt peste 250 de oameni care nu sunt înregistrați la Tribunalul București. Le-am atras atenția să îi solicite lui Burleanu să îi pună în legalitate.
Sunt membrii și cotizanți la FRF cluburi sportive școlare, care țin de Ministerul Educației, Ministerul Apărării”, a spus Pușcaș.
Fostul mare fotbalist a amintit că FRF primește bani de la primării, deci de la români.
”Îmi fac o societate comercială, nu o înregistrez la Oficiul Comerțului și încep să funcționez, fac tranzacții, dar nu știe lumea. Se emit facturi există circuit financiar. Burleanu spune peste tot că nu sunt instituție de stat. Ce se omite să se spună este că 90% dintre cluburile de fotbal, de la Liga I până la județ, sunt susținute de primării, cu bani publici. Dacă tu ai fonduri de la primărie să plătești un cartonaș galben sau roșu, arbitrajul, toate astea sunt bani de la primărie, banii românilor. De asta se ferește domnul Burleanu”, a mai spus Pușcaș.