"E exact meciul pe care il asteptam: spuneam ca va fi una dintre finalele de neuitat, unul din marele meciuri din tenisul feminin si asa a fost.
Nu as fi de acord cu a spune ca Simona a pierdut. A fost infranta, dar a castigat la Roland Garros, pentru ca in urma acestui meci, pozitia, imaginea, respectul pe care i-l poarta lumea tenisului si iubitorii de tenis a crescut exponential.", a spus Cristian Tudor Popescu, intr-o interventie telefonica la REALITATEA TV.
Potrivit jurnalistului, sportiva romanca este, dupa aceasta finala, o alta jucatoare.
"Este acum o alta jucatoare dupa aceasta finala. A pierdut-o, dar a jucat-o pana in ultimul moment, au jucat de la egal la egal. A mai taiat un cap al balaurului cu sapte capete care este tenisul, a urcat Simona in seara aceasta, nu a coborat. Deja ea va fi altfel, in sens pozitiv, la turneele urmatoare. Aceasta finala ii va fi de folos, nu va fi o finala pe care sa si-o aminteasca cu resentiment. In cele din urma, Sharapova a fost mai buna.", a adaugat Cristian Tudor Popescu.
Simona Halep a fost invinsa de Maria Sharapova in finala la Roland Garros, dupa o partida dramatica
Potrivit acestuia, Simona Halep trebuie neaparat sa isi lucreze serviciul doi, "pentru ca acolo s-a facut diferenta. La jocul din camp, Simona a fost cel putin egala cu Sharapova, insa acel serviciu doi... de ce ne-a fost teama de aia n-am scapat".
"Are sanse sa se mentina in top cinci, dar nu are sanse sa fie numarul unu mondial daca nu rezolva aceste probleme tehnice pe care, de altfel, sunt sigur ca le va rezolva.", a incheiat CTP.
Simona Halep a urcat pe locul 3 in clasamentul WTA, chiar daca a pierdut aceasta finala cu Sharapova. Partida de la Paris a durat aproximativ trei ore.