Halep a avut 3-0 și 4-2 în setul al doilea, dar daneza a revenit și a întors scorul, câștigând în trei seturi, după o oră și 54 de minute.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat la Digi Sport că între cele două înfrângeri există o diferență și este convins că Halep a avut parte de o pregătire bună pentru Wimbledon, la Eastbourne. CTP a surprins, spunând că "nu este o înfrângere rea".
”Nu este o înfrângere rea asta. Sunt înfrângeri de mai multe categorii. Sunt înfrângeri care lasă urme adânci, cum a fost cea de la Roland Garros. Un prim aspect îmbucurător este că Simona a reușit s-o uite, după cum a jucat la Eastbourne, unde a făcut un turneu bun, deși a avut meciuri grele. Cred că aceste trei meciuri îi sunt de folos Simonei pentru Wimbledonul care urmează”, a declarat Cristian Tudor Popescu pentru sursa amintită.