Cristi Chivu s-a accidentat într-un meci, mai exact a fost lovit la cap și a rămas cu sechele. Chiar dacă lucrurile s-au mai îmbunătățit, el nu mai este nici astăzi la fel ca la început.
„E o istorie complicată și pot să spun acum niște lucruri în premieră, fiindcă nu mai sunt în activitate. După ce m-am operat la cap, n-am mai fost același om. Nu mai aveam cum să fiu ca înainte. A fost o accidentare care mi-a produs traume. Când am revenit pe teren, îmi paraliza pentru câteva secunde toată partea stângă dacă loveam mingea cu capul! Nu mai puteam să fac nimic! Treptat însă, lucrurile s-au mai îmbunătățit, dar mi-am pierdut pentru totdeauna sensibilitatea la degetele mâinii stângi”, a povestit Cristi Chivu, pentru gsp.ro.
„Dacă ating ceva, sunt obligat să mă uit ca să-mi dau seama ce am în mână. De exemplu, când bagi mâna în buzunar, în mod normal realizezi prin pipăire care e cheia, bricheta sau portofelul. Eu nu mai pot face treaba asta.Trebuie să scot tot și să văd ce obiecte sunt. Asta e! M-am obișnuit și m-am adaptat la noul meu corp. N-am mai avut probleme în ultima vreme, dar nu știu ce-mi va rezerva viitorul. Mă aștept la orice! (…) Nu-mi amintesc deloc lovitura, căzătura, ci doar faptul că eram conștient pe jos, dar brațul stâng îmi era paralizat. Nici nu l-am mai simțit vreo două luni. Mi-am pus mâna în cap să văd dacă-mi curge sânge, însă nu mai aveam os. Era o gaură!”, a adăugat el.