"Am ieri o întâlnire cu președintele FRF și după câteva ore am ajuns la un numitor comun. După ce am ajuns la un acord am sunat conducerea lui Dinamo și am stabilit ca eu să las frâiele echipei staff-ului meu. A fost cea mai bună decizie.
Vreau să mulțumesc conducerii lui Dinamo pentru sprijinul acordat. Le mulțumesc că mi-au dat șansa de a-mi îndeplini unul dintre vise. Vreau să mulțumesc jucătorilor pentru ce am realizat împreună. Fără ei nu aș fi ajuns aici. Vreau să mulțumesc suporterilor. Îmi pare rău că nu pot să-mi duc acest drum la capăt și să încerc să repet ce am făcut anul trecut.
E un vis care devine realitate și nu am vrut să dau cu piciorul aceste șanse. Domnul Negoiță a înțeles că îmi doresc foarte mult că vreau să ajung la echipa națională și nu am mai vorbit despre acea clauză. Și-a dat seama de cât de mult îmi doresc să încep acest nou drum", a spus Contra, scrie gsp.ro.
"ÎN CÂTEVA ORE ANUNȚĂM ANTRENORUL"
Adrian Mutu, directorul general al lui Dinamo, a vorbit despre plecarea lui Contra și despre numirea noului antrenor al lui Dinamo.
"Cosmin, fostul nostru antrenor are un acord de principiu cu FRF și joi va fi validat ca selecționer. E o mare plăcere pentru noi. Vreau să îi mulțumesc lui Cosmin pentru tot ce a făcut pentru Dinamo.
Federația Română de Fotbal a ajuns la o înțelegere de principiu cu Cosmin Contra în privința preluării postului de selecționer al Naționalei României, potrivit unui comunicat de presă.
În data de 14 septembrie 2017, președintele Răzvan Burleanu a fost mandatat prin decizia Comitetului de Urgență al FRF să negocieze cu anumiți antrenori ocuparea funcției de selecționer al echipei naționale. Comisia Tehnică a recomandat mai multe nume de candidați, iar președintele FRF și-a însușit aceste propuneri.
Numirea în funcție a unui nou selecționer și detaliile contractului ce urmează a fi încheiat vor fi prezentate Comitetului Executiv și supuse aprobării acestuia.