După ce azi-noapte a sosit la Bucureşti, unde a fost aşteptat de directorul sportiv Rufo Collado, Cosmin Contra a bătut în cursul zilei palma cu oficialii clubului din Ştefan cel Mare.
Atunci când a ajuns la birouri, Contra s-a intersectat cu Gigi Mulţescu, antrenorul care şi-a reziliat contractul şi a primit mulţumiri şi o ofertă pentru postul de director tehnic din partea clubului.
Cosmin Contra a semnat un contract pe doi ani, iar joi va conduce primul antrenament la Dinamo.
Mulţescu a confirmat faptul că obiectivul noului antrenor este calificarea în playoff chiar în actualul sezon.