Miron Cozma (60 de ani) este un nume răsunător în lumea deţinuţilor, ştie tot ce mişcă şi se cunoaşte cu toţi liderii din penitenciare. Ne-a povestit că o parte din practicile de pe vremea lui s-au păstrat şi în ziua de azi. În penitenciar, dacă vrei să supraviețuiești, să ai un trai decent, trebuie să cotizezi, exact ca în viaţa de zi cu zi:
“Oriunde te duci, sari cu darul, dacă nu cumva vrei să sari cu dosul!”, scrie sportnews.ro.
“Ţigara este moneda de schimb în puşcărie, ar fi în stare unii dintre deţinuţi să-ţi dea în cap pentru o ţigară! Ca să ai telefon în puşcărie, trebuie să scoţi din buzunar peste 4.000 de lei, suma se împarte între «tramvai», adică cel care îşi riscă pielea prin puşcărie, şi «călător», cel care aduce obiectul”, spune fostul ”Luceafăr al Huilei”.