Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat la finalul ședinței că s-a luat această decizie pentru a se evita accidentările jucătorilor. "Referitor la meciul de Supercupă... unul dintre obiectivele noastre este legat de integritatea jucătorilor, de sănătatea lor. Așa că am luat decizia ca meciurile de Supercupă să nu mai aibă prelungiri, ci imediat după cele 90 de minute să se treacă la loviturile de departajare', a explicat Burleanu, potrivit Agerpres.
În Supercupa României se vor întâlni campioana Astra Giurgiu și câștigătoarea Cupei României, CFR Cluj.
Comitetul Executiv al FRF a mai decis, sâmbătă, ca Liga a II-a, ediția 2016-2017, să înceapă la 30 iulie, iar Liga a III-a, ediția 2016-2017, la 27 august sau 3 septembrie, în funcție de numărul de echipe care se vor înscrie.