Argentina nu a arătat ca o pretendentă la titlul de campioană mondială în primul meci din grupe.
Messi a ratat un penalty, iar ISLANDA a obținut un egaj fenomenl 1-1 cu dubla campioană mondială.
A fost primul gol al Islandei la un campionat mondial!
Islanda este cea mai mică națiune prezentă la Campionatul Mondial, în timp ce moștenitoarea lui Maradona are titluri și finale la activ de Cupă Mondială.
Au marcat: Aguero '19, respectiv Finnbogason '21. Kun Aguero a marcat primul gol la un turneu final de campionat mondial. A mai participat la cele din 2010 și 2014, fără a înscrie.
Argentina și Islanda fac parte din Grupa D a Mondialului din Rusia, considerată de specialiști cea mai puternică a actualei ediții. Adversarele celor două sunt Croația și Nigeria, care se vor întâlni diseară, de la 22:00
Era aşteptată reacţia lui Messi, după ce Cristiano Ronaldo a reuşit un hat-trick pentru Portugalia, în meciul cu Spania (3-3).
Programul de sâmbătă, 16 iunie:
13,00 (ora României) Franţa - Australia, la Kazan (Kazan Arena), în Grupa C
16,00 (ora României) Argentina - Islanda, la Moscova (stadionul Spartak), în Grupa D
19,00 (ora României) Peru - Danemarca, la Saransk (Mordovia Arena), în Grupa C
22,00 (ora României) Croaţia - Nigeria, la Kaliningrad (stadionul Kaliningrad), în Grupa D