Imediat după meci, Klavs Bruun Jorgensen, antrenorul Danemarcei, a declarat: “Neagu a făcut lupta grea pentru noi, provocând o mare dezamăgire în sală. Am încercat orice, diferite lucruri, pentru a o opri, dar am dat greș. A fost prea bună pentru noi! Chiar dacă am blocat-o tot timpul, ea ne-a depășit".
În vârstă de 27 de ani, Cristina Neagu a fost handbalista anului în 2010, când România a cucerit bronzul european, chiar în Danemarca.
A suferit o operaţie complicată la cartilagiul umărului drept în 2010. A revenit pe teren pe 10 octombrie 2012, după 605 zile de pauză. Apoi, dintr-o accidentare a dat în alta, căci în ianuarie 2013 a făcut o ruptură de ligamente încrucişate la genunchi!
Această leziune a ţinut-o pe bară 6 luni. Valoarea şi-a spus însă cuvântul şi în cazul Cristinei, care a fost transferată la Buducnost deşi era încă în convalescenţă, conform adevarul.ro.
În afara terenului, Cristina Neagu este o fată veselă, alături de care nu te poţi plictisi. Îi place fotbalul şi este extrem de apropiată de cele două surori ale sale, care sunt mai mari. Una dintre ele locuieşte în spania, iar cealaltă la Bucureşti. Mama Cristinei, Vasilica, este casnică şi cel mai înfocat suporter al ei.
Tatăl este taximetrist şi de asemenea un fan înfocat al Cristinei. Neagu are o viaţă personală liniştită. S-a spus la un moment dat că are o relaţie cu Dacian Vizitiu, fratele Patriciei Vizitiu, cea mai bună prietenă a ei, dar handbalista n-a confirmat legătura amoroasă cu fostul fotbalist de la Jiul.