”Începând cu data de 25 noiembrie 2015, domnul comisar-şef George Cosac a fost împuternicit pe o perioadă de şase luni, prin ordin al ministrului afacerilor interne, să îndeplinească atribuţiile postului de preşedinte al Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti", se arată în comunicatul CS Dinamo.
În vârstă de 47 de ani, George Cosac ocupă şi funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis.
Ca tenismen, cele mai bune performanţe ale sale sunt clasarea pe locul 6, la dublu, în cadrul JO de la Barcelona, din 1992, trei finale de dublu la Romanian Open, 30 titluri de campion naţional la seniori, dintre care 8 titluri la simplu (fiind al doilea sportiv ca număr de titluri câştigate la simplu). Timp de 9 ani, el a fost component al echipei naţionale de Cupa Davis.