CFR Cluj - FCSB // "Dacă după toate discuțiile din ultima vreme CFR deschide scorul dintr-un penalty controversat, este incredibil! De ce ne mai chinuim să câștigăm un campionat dacă suntem furați? A ieșit Mara, ăsta de la CFR Cluj, să spună că vor arbitri străini. Băi Mara, noi am făcut adresă pentru arbitri străini, dar voi ați refuzat.
Vreau să fim lăsați să jucăm! Ne purtăm frumos, n-am făcut presiuni înaintea acestui meci. L-am lăsat pe Dan Petrescu să bată câmpii, spune numai prostii! Vine o echipă care câștigă artificial campionatul, se duce și pierde în preliminarii și e eliminată! Noi contăm în Europa, aducem bani, bani de care beneficiază și alte echipe.
Nu e rezultat negativ, dar chiar dacă am marcat în prelungiri, nu putem să fim nemulţumiţi pentru rezultatul ăsta, pentru că au fost greşeli mari de arbitraj, împotriva noastră sau în favoarea CFR-ului. Noi vrem arbitri străini la meciul retur. Sută la sută o să spună iar nişte poveşti şi apoi iar nu o să vrea, pentru că se gândesc că intră o dată în careu şi primesc lovitură de pedeapsă", a declarat Mihai Stoica după meci, conform gsp.ro.
CFR Cluj - FCSB // CFR Cluj a remizat pe teren propriu cu FCSB, scor 1-1, în etapa a doua a play-off-ului Ligii I. FCSB a egalat în minutul 90+1.
Au marcat: Culio '38 (penalty) pentru gazde şi Gnohere '90+1 pentru oaspeţi.
În minutul 64, de la CFR Cluj a fost eliminat Peteleu, după ce a primit al doilea cartonaş galben. Opt minute mai târziu, a fost eliminat şi Mihai Pintilii de la FCSB, pentru o intrare la Hoban.