Adrian Mutu, depistat pozitiv la un control privind consumul de cocaină în 2004, a fost condamnat de TAS să achite despăgubiri de 17,1 milioane de euro clubului Chelsea Londra. Considerând că judecătorii TAS au fost lipsiţi de independenţă şi imparţialitate, fostul internaţional român în vârstă de 39 a făcut apel la Tribunalul federal din Elveţia, care i-a respins cererea.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a mers în acelaşi sens.
„Printr-un verdict foarte motivat, care nu prezintă indicii că ar fi arbitrar, Tribunalul federal (elveţian -n.red.) a concluzionat că domnul Mutu nu a prezentat probe privind acuzaţiile. Nu există niciun motiv serios care să conducă instanţa (CEDO -n.red.) să înlocuiască avizul Tribunalului federal cu propriul aviz”, se arată într-un comunicat oficial al Curţii Europene pentru Drepturile Omului citat de cotidianul francez Les Echos.