Comisia de Box şi Lupte a notificat WBC că pugilistul român a fost depistat pozitiv pentru "Ostarine", la testul anti-doping de după partida susţinut cu Badou Jack, de pe 30 aprilie, se arată într-un comunicat al forului mondial.
Substanța este un steroid anabolizant care figurează pe lista substanțelor interzise încă din anul 2008.
Dacă va fi găsit vinovat de dopaj, Bute riscă minimum doi ani de suspendare şi i-ar putea fi retrasă bursa pentru meciul cu Badou, de 500.000 de dolari.
Reacția lui Lucian Bute după ce a fost depistat pozitiv: Cred că este vorba de o greșeală
Cei doi pugilişti au remizat în meciul pentru centura WBC la categoria supermijlocie, dar titlul de campion mondial a rămas la sportivul impresariat de Floyd Mayweather.
În vârstă de 36 de ani, Lucian Bute are în palmares 32 de victorii, dintre care 25 prin KO, un meci egal şi 3 înfrângeri la profesionişti. De la pierderea titlului mondial IBF, în 2012, în faţa englezului Carl Froch, Bute a câştigat doar două dintre cele patru meciuri disputate. El a pierdut în faţa canadianului Jean Pascal, în 2014, înainte de a fi învins la puncte de James DeGale, anul trecut în luna noiembrie, în alt meci pentru titlu IBF.
Conform ESPN, echipa lui Bute a refuzat să comenteze în vreun fel comunicatul WBC. Cert este că, dacă va fi suspendat, practic, cariera lui Bute va fi încheiată.