Fundaşul central se află de mai mult timp în atenţia celor de la Juventus Torino.
"Am fost marţi la jocul României cu Italia (n.r. naţionalele U16 contra U15, scor 1-0 pentru români) şi am discutat şi cu Cosmin Contra. Mi-a spus că e al patrulea meci al respectivei reprezentative pe care îl vede şi că şi lui îi place foarte mult Drăguşin.
Vă spun că a jucat senzaţional. Este un caracter deosebit, are o seriozitate extraordinară şi toate acestea la un loc mă fac să cred că va ajunge în top. Este foarte aproape, nu aproape, foarte aproape de Juventus Torino. S-a făcut o ofertă pentru el clubului Regal Bucureşti, de care aparţine. Deocamdată el nu se poate transfera până în vară, când se deschide perioada", a spus Florin Manea, impresarul lui Drăguşin, la Digisport.