După mai bine de 3 ore de lecţii de teorie, Ladislau Boloni i-a scos pe antrenorii prezenţi la cursurile PRO şi la o mişcare. Mai în glumă, mai în serios, toţi elevii lui Boloni au făcut un antrenament ca în vremurile lor de glorie.
Antrenorii au început munca dis-de dimineaţă, cu un curs teoretic. După ce au adunat toate informaţiile predate de Ladislau Boloni, cursanţii Pro au ieşit în iarbă să demonstreze că nici cu practica nu stau rău.
Antrenamentul a început cu o alergare uşoară şi multe glume, însă Boloni a mărit ritmul şi tonul vocii în acelaşi timp. Chiar dacă nu sunt la prima lor tinereţe antrenorii au arătat că nu stau chiar aşa de rău cu condiţia fizică.
Comisia tehnică a FRF se gândeşte să ia măsuri împotriva absenţilor nemotivaţi de la cursurile Pro. Printre aceştia se numără şi antrenori primelor 5 clasate din Liga I.