''Din păcate suntem un pic îngrijoraţi. Aşteptăm cu mare nerăbdare să se aprobe acest buget, sper ca preşedintele României să înţeleagă, şi vorbesc aici strict pe probleme de sport. Sper că domnia sa să înţeleagă că astăzi România are nevoie de aprobarea acestui buget. Este un buget pe care l-am creionat cu foarte mare atenţie, în principal pentru că suntem în an preolimpic. Este extrem de important să asigurăm toate condiţiile necesare sportivilor noştri. Pentru că dacă la Jocurile Olimpice dorim să ne mândrim cu medalii, atunci trebuie să facem lucruri bune anul acesta. Pentru că de fiecare dată am luat în calcul doar anul în care se desfăşoară Jocurile Olimpice. Iată că de această dată luăm în calcul anul preolimpic, care este extrem, extrem de important. Sper să terminăm odată cu orgoliile şi să înţelegem că sportul nu are nici o legătură cu politica. Este extrem de important să avem buget corespunzător, iar anul acesta am creionat un buget corespunzător federaţiilor, dar şi cluburilor care îşi propun să câştige medalii'', a declarat Bogdan Mate pentru sursa amintită.