"M-am împăcat cu Talpan. Vorbesc cu el, l-am şi sunat de vreo două-trei ori să glumesc cu el. 'Te-am sunat să te felicit că ai terminat pe locul 2', i-am zis. Atunci când era cu Rapidul. De ce să nu îmi răspundă? L-am sunat să-l felicit pentru că a fost pe locul 2.
E un om cuminte, un om liniştit, un om bun. Încearcă să-şi facă şi el datoria acolo. Pentru ce să fiu supărat pe el? Eu am terminat pe locul 2, dar eu merg în Europa League, el e tot în liga a patra", a declarat Becali, la Pro X.
Cunoscut ca un om foarte credincios, finanţatorul vicecampioanei României a găsit şi un lucru pe care îl are în comun cu Florin Talpan, ceea ce a făcut posibilă apropierea dintre ei.
"Mi-a zis că merge și la biserică, asta m-a impresionat. Sunt prieten cu el pentru lucrul ăsta", a mai spus Gigi Becali.