După fluierul final, pentru a plăti, probabil, o poliţă, George Georgescu, unul dintre jucătorii care au văzut cartonaşul roşu în timpul meciului, l-a aşteptat pe Ionuţ Palaş la vestiare, aplicându-i acestuia o lovitură puternică de pumn în faţă. Conflictul a fost aplanat de delegatul echipei din Petreşti şi de primarul comunei Corbii Mari, după cum susţin oficialii echipei Luceafărul Dragomireşti, care consideră că fără intervenţia celor doi lucrurile ar fi degenerat, scrie sportdambovitean.ro