Adrian Petre (21 de ani) are o cotă de piață de 1,5 milioane de euro, potrivit Transfermarkt. Atacantul a înscris 5 goluri în acest sezon pentru Esbjerg și a impresionat în meciul România – Ucraina de la U21, când a înscris două goluri în 14 minute.
„Nu o să vă spun de la cine este interesul pentru Petre. Dacă ne contactează cineva, vom gestiona situația cu o discreție absolută. Când ai un golgheter în echipă, vor apărea mereu oferte, ar fi fost o surpriză dacă Petre nu era dorit. Este un atacant foarte bun, care a jucat foarte bine pentru noi și pentru echipa națională U21.
Suntem foarte mulțumiți de Petre. Mai are doi ani de contract cu noi, dar orice jucător este de vânzare, la prețul potrivit„, a spus managerul sportiv al lui Esbjerg, Jimmi Nagel Jacobsen, pentru site-ul tipsbladet.dk.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.