"Ambasada României la Podgorica urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de accidentul produs în Muntenegru. Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare referitoare la situaţia persoanelor afectate. În acest scop, o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei se deplasează în acest moment către locul accidentului.
Ambasada nu a fost notificată de către autorităţile locale în legătură cu producerea accidentului, iar la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară. Ambasada României la Podgorica monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară”, se arată într-un răspuns al MAE potrivit MEDIAFAX.
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a anunţat, luni, pe Facebook, că autocarul care transporta loturile de juniori ale României de handbal pe plajă a fost implicat într-un accident în Muntenegru.
”Autocarul Federaţiei Române de Handbal a suferit un accident în Muntenegru, la 5 km de graniţa cu Serbia. Toţi cei ce se aflau în maşina sunt bine, în afara oricărui pericol. În momentul de faţă sunt preluaţi de un autocar din Muntenegru pentru a ajunge la Hotelul Berane, unde vor înnopta şi mânca. Un autocar din România deja a plecat spre ei pentru a-i aduce mâine acasă. Am fost plăcut impresionat de ajutorul oferit de Mircea Duşa şi de ambasadorul Ferdinand Nagy. De altfel, domnul ambasador este deja pe drum spre cei implicaţi în accident. Mulţumim! O să informăm opinia publică în momentul în care ai noştri vor ajunge acasă”, a scris Dedu pe pagina sa de Facebook.