Partida Simona Halep - Jennifer Brady va începe marți, în jurul orei 10:00.
Simona Halep, 28 de ani, va juca în prima manşă, pe Margaret Court Arena, împotriva americancei de 24 de ani Jennifer Brady, locul 49 WTA.
O singură dată s-au mai întâlnit cele două jucătoare.
S-a întâmplat în vara anului trecut, în 16-imile turneului de la Toronto. La competiţia din Canada, Simona Halep s-a impus atunci în trei seturi. Primul a fost câştigat de Brady, scor 6-4, însă fostul lider mondial a avut forţa de a întoarce scorul în favoarea sa, a câştigat următoarele două seturi, scor 7-5, 7-6, şi a mers în optimile de finală ale turneului.
După ce a trecut şi de Kuznetsova, Simona Halep a părăsit competiţia în urma unei accidentări şi a fost nevoită să abandoneze meciul cu Bouzkova.