Va fi o partida istorica, ce va marca revenirea Serenei la intrecerea din California dupa 14 ani de boicot. In runda inaugurala de la Indian Wells, Monica a trecut fara probleme de sarboaica Aleksandra Krunic, pe care a invins-o in doua seturi, scor 6-2, 6-1. Sportiva din Romania a inceput perfect partida si s-a distantat aproape pe nesimtite la 5-0, moment in care Krunic a avut o rabufnire de orgoliu, reusind doua puncte consecutive.
Sarboaica nu a facut decat sa amane inevitabilul, pentru ca Monica a facut imediat un nou break si si-a adjudecat setul. Actul secund a avut o desfasurare aproape identica. Niculescu a jucat perfect si s-a distantat din nou la 5-0, moment in care Krunic a reusit sa isi faca serviciul, scrie ziare.com.
Romanca a castigat insa game-ul urmator si, dupa numai 74 de minute, si-a asigurat calificarea in turul II, dar si prezenta pe teren intr-o partida istorica pentru circuitul feminin.