Antrenorul de 45 de ani a anunţat că doreşte să i se permită să ia loc pe bancă şi în campionat, având, în acest sens, o discuţie cu şeful FRF, Răzvan Burleanu.
"Probabil voi încerca să iau legătura cu Federația, să vedem ce se va întâmpla. Regulamentul spune să nu antrenez echipa până la meciul cu CFR. Sunt de acord. Dar după meciul cu CFR, până la meciul cu West Ham, cred că este un interes național, al fotbalului românesc, să pot să antrenez echipa, pentru că este un meci de Europa League.
Dacă UEFA spune că n-am nicio restricție, vom vedea ce spune FRF. Cred că suntem întru totul acoperiți, pentru că suspendarea mea a expirat pe 8 august în Europa.
Nici nu mai știu, că iar sunt bulversat. Și cred că și Federație e bulversată. Până la meciul cu CFR probabil nu pot antrena echipa, dar după aceea ar trebui să pot antrena echipa pentru returul cu West Ham. E bizar. În România sunt suspendat în continuare, dar am mail de la UEFA că în Europa nu mai sunt. De-aia am stat pe bancă, altfel nu eram nebun s-o fac.
Chiar azi am stat de vorbă cu președintele FRF, a fost deschis, a fost de bună-credință, mi-a zis că dacă UEFA trimite această hârtie el nu are nimic împotrivă, își dorește binele fotbalului românesc și mi-a zis că Astra ar fi arătat altfel cu Șumudică pe bancă", a explicat Marius Şumudică la Digisport.