Golurile învingătorilor au fost marcate de Alibec '51 şi Budescu '61 din penalti.
Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, a declarat că va cere scoaterea din arbitraj a centralului Sebastian Colţescu şi demisia preşedintelui CCA, Kyros Vassaras.
"Sunt dezorientat, nu ştiu ce să cred. Să arbitrezi astfel în 2015 este o ruşine naţională. Am dat trei goluri şi s-a terminat 2-0 pentru Astra. O să cer scoaterea din arbitraj a lui Colţescu şi a asistentului care ne-a anulat două goluri în prima repriză.
Mi-a plăcut jocul Stelei, am dat trei goluri în deplasare. O să cer şi demisia lui Kyros Vassaras, trebuie să facem curăţenie", a spus Argăseală la finalul meciului, citat de Mediafax.
Arbitrul Sebastian Colţescu a anulat trei goluri marcate de Steaua, două în prima repriză şi unul în partea secundă. La primul gol reuşit de Papp, centralul a dictat fault în atac la fundaşul stelist asupra lui Junior Morais, la reuşita lui Popa a dictat poziţie de ofsaid la Hamroun, iar la golul înscris de Tade a fluierat din nou ofsaid.