Fostul număr unu mondial, dublu câștigător pe iarba de la Wimbledon, în 2008 și 2010, a fost învins în patru seturi, 7-5, 3-6, 6-4, 6-4, de germanul Dustin Brown, ocupantul locului 102 în clasamentul ATP, jucător venit din calificări, într-o partidă disputată joi.
"Este, cu siguranță, un moment trist pentru mine. Trebuie să accept însă acest lucru, așa cum am făcut mereu și să merg înainte. Viața continuă, la fel și cariera mea", a declarat Nadal la finalul partidei de la All England Club.
Campionul iberic, în vârstă de 29 ani, a ținut să precizeze că s-a pregătit așa cum trebuie pentru actuala ediție a turneului de la Wimbledon, unde spera să reușească o performanță frumoasă.
"De doi ani, nu am mai avut probleme cu genunchii. Mă prezint la fiecare turneu cu aceeași motivație și consider că am făcut totul bine pentru a pregăti acest turneu. Sunt dezamăgit, evident, însă aceasta este legea sportului. Sunt un bun perdant și știu să recunosc atunci când cineva este mai bun decât mine. Va trebui să muncesc mai mult pentru a schimba această dinamică. Nu știu dacă îmi voi mai recăpăta nivelul pe care l-am avut în 2011, însă motivația mea este să încerc asta", a adăugat Rafael Nadal.
Sursa: Agerpres