"De la Virginia Ruzici, nimeni n-a mai câştigat un Grand Slam, deci ar fi un lucru uriaş pentru toţi să câştig. Voi vedea mâine cum va fi, dacă voi câştiga! Sper doar să mă bucur de tenis mai mult şi să fiu recunoscătoare pentru tot ce am obţinut până acum în cariera mea. Şi, probabil, să-mi stabilesc noi obiective!
Azi e doar o zi normală pentru mine. Nu mă gândesc decât că am un meci mâine, ca oricare altul, nu o finală, şi stau mereu doar eu cu stafful meu. Acum 3 ani aveam vreo 50 de persoane în jurul meu, familie, prieteni. Acum, vreau şi am doar rutina obişnuită, ca să mă pregătesc pentru mine", a declarat Halep, conform Fanatik.ro.
Întrebată apoi dacă șocul plecării antrenorului Darren Cahill, după turneul de la Miami, stă la baza schimbărilor sale în bine, sportiva în vârstă de 25 de ani a răspuns: "Sunt o altă jucătoare acum. Joc mai bine, am o mentalitate schimbată în bine, iar Darren mi-a dat multe sfaturi tactice care m-au ajutat.
Că trebuie să joc fiecare punct, până la capăt, să nu renunţ. Eu îi spuneam că nu renunţ, dar de fapt, în câteva partide, am renunţat, în momente importante. Mi-am dat seama apoi că nu e OK şi am învăţat de la el să mă bat până la capăt, pentru că, dacă renunţ, renunţ la orice şansă de a mai câştiga. Exact asta s-a întâmplat cu Svitolina, în sferturi.
Pauza forţată de plecarea lui Darren după Miami mi-a priit, m-a trezit puţin, că trebuie să schimb ceva ca să ajung în poziţia în care sunt acum. Faptul că a avut tăria să ia acea pauză de lucru cu mine m-a ajutat să câştig atâtea meciuri pe zgură în acest sezon".
Simona Halep (25 de ani, locul 4 WTA) joacă finala de la Roland Garros împotriva sportivei letone Jelena Ostapenko (20 de ani, locul 47 WTA), mâine, cu începere de la ora 16:00, LIVE pe www.realitatea.net.
Simona Halep s-a calificat pentru a doua oară în finala French Open, după ce a învins-o, în semifinale, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-3, pe Karolina Pliskova, locul 3 WTA.
Jelena Ostapenko s-a calificat în finala de la Roland Garros după ce a învins-o, în semifinale, cu scorul de 7-6 (4), 3-6, 6-3, pe Timea Bacsinszky, locul 31 WTA.