"Am trăit o experienţă deloc plăcută. În timp ce făceam escală la Istanbul am fost martor la atentatul în care au murit zece persoane. Multă agitaţie, ţipete, poliţie şi frică", a scris sportivul pe Instagram înainte ca bilanţul atentatelor să fie revizuit la cel puţin 36 de morţi.
Potrivit presei din Turcia, în aeroport se afla în momentul atacurilor şi un fost conducător al clubului Galatasaray, Abdurrahim Albayrak, care chiar a ajutat doi răniţi.
Cluburile din prima ligă turcă şi federaţia de fotbal (TFF) au condamnat atacurile de marţi. De asemenea fotbalistul brazilian Felipe Melo, care a jucat câteva sezoane la Galatasaray, a postat un filmuleţ prin care condamnă atentatele şi terorismul.
Cel puţin 36 de persoane au fost ucise, iar alte 147 au fost rănite, în atacul de marţi seara de pe aeroportul Ataturk - cel mai sângeros din metropola turcă, vizată de trei ori anul acesta.