Gigi Becali cere 15 milioane de euro în schimbul fotbalistului de 21 de ani, iar Anamaria Prodan este convinsă că Man este, la ora actuală, singurul fotbalist din Liga 1 care poate pleca în străinătate pe o astfel de sumă.
„Când facem un transfer vrem să-l vedem definitivat. Gigi va sta faţă în faţă cu reprezentaţii clubului din Premier League şi vom vedea. O să discutăm, patronul va alege una din cele patru variante pe care le avem.
Suma este de 15 milioane! Aceasta este cifra cerută de patronul FCSB-ului. Dennis Man are o cotă extraordinară şi este singurul jucător pe care România îl poate vine pe o astfel de sumă. FCSB cântăreşte enorm pentru că este Steaua Bucureşti. Un club care îţi face cotă, este altceva”, a declarat Anamaria Prodan la Telekom Sport.
Dennis Man a semnat cu FCSB în 2016, când a fost cumpărat de Gigi Becali, cu 500.000 de euro de la UTA. Tânărul fotbalist mai are contract cu gruparea roș-albastră până în 2022.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.