România s-a calificat la un Campionat European U21 după o pauză de 20 de ani. Competiția din 2019 va fi găzduită de Italia și San Marino, în perioada 16-30 iunie.
„Poate ne-am fi dorit o grupă mai ușoară, dar ca să ajungi să fii cel mai bun, trebuie să te bați cu cei mai buni. Din acest punct de vedere, am căzut cu adversari foarte puternici. Cred că sunt meciuri în care jucătorii au numai de câștigat. Declarațiile sunt îndrăznețe. După o calificare după 20 de ani, deja ne vedem câștigând Europeanul! Cred că, mai întâi, aceste calificări ar trebui să devină obișnuință, apoi să ne stabilim obiective mai mari.
În acest moment, vrem să trecem de grupe, chiar dacă noi și croații părem că ne batem pentru locul trei. La un turneu final nu se știe nimic dinainte. Cu siguranță că Anglia și Franța vor avea viață grea cu noi. În acest moment, Anglia este echipa completă. Dacă ne gândim la vorba ‘Preferi să cazi de pe un cal mare’, atunci putem spune și că este cea mai frumoasă grupă. Până la urmă, va fi important câte puncte vom face. Ieșirea din grupe este lucrul cel mai important„, a spus Rădoi, în cadrul unei conferințe de presă.
Citește pe realitateasportiva.net ce a mai declarat Mirel Rădoi.