"Doresc mult noroc şi un meci frumos jucătoarelor de tenis din Franţa şi din România care se vor confrunta în semifinalele Fed Cup la Rouen, pe 20 şi 21 aprilie. Această semifinală ar putea la fel de bine să fie o finală, dat fiind faptul că, în ambele echipe, sunt sportive excepţionale, a căror popularitate demonstrează pasiunea ţărilor noastre pentru tenis şi pentru valorile sportive", a declarat Ramis pentru Agerpres.
"De la Virginia Ruzici la Simona Halep, Franţa, mare organizatoare de evenimente sportive, a fost o scenă pe care sportivele române au strălucit şi sper că românii vor merge în număr mare la Rouen pentru a-şi susţine echipa şi pentru a descoperi sau a redescoperi Franţa, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în plină desfăşurare a Sezonului Franţa -România, o perioadă specială care propune o nouă perspectivă asupra celor două ţări", a mai adăugat Michele Ramis.
Franța - România, semifinala din Fed Cup, care se va disputa în zilele de 20 și 21 aprilie, la Rouen, capitala regiunii Normandia, este transmisă în România de Digisport 1.