Argumentele pe care le aduce Chinezu în favoarea susținerii lui Alin Petrache, după ce a studiat programul cu care acesta candidează, sunt următoarele:
- În programul lui Alin se face referire de mai multe ori la aspectul legislativ care ar trebui modificat pentru a permite companiilor să se implice mai mult în finanţarea activităţilor sportive. Este un subiect complex, nu insistăm asupra lui acum. Dar o spun clar şi răspicat: legislaţia actuală este o mizerie pe partea asta şi asta vreau, în primul şi în primul rând să schimbi, Aline. Voi fi ca un bulldog, îţi voi aduce aminte de câte ori trebuie că ai promis asta! Nu sunt un tembeloid care crede că, odată ajuns preşedinte, puşti din degete şi se întâmplă. Dar vreau să văd că te baţi pentru asta, aşa cum te-ai bătut pentru rugby, să îi opreşti căderea şi să începi să îl aduci acolo unde rugbyul românesc merită să fie.
- Alin Petrache este în acest moment preşedintele Federaţiei Române de Rugby. Una dintre cele mai moderne, dacă nu cea mai modernă, federaţii în gândire şi în practică. Iar acest statut de acum al FRR i se datorează în mare măsură lui Alin. Nu spun că totul e roz acolo (ca mare fan al rugbyului am fost unul din cei care am avut contre dure cu cei din Federaţie pe anumite chestiuni), dar trendul este unul foarte bun. L-am văzut pe Alin la lucru ca manager în toţi aceşti ani de când sunt aproape de fenomen şi m-a convins că, deşi are şi lacunele sale, aşa cum le avem toţi, ştie ce face. Şi că, foarte important, învaţă din mers şi aplică ce învaţă.
- Îl cunosc personal pe Alin. Am băut nişte beri cu el (mai mult eu, că aşa e Alin…). Am povestit multe despre rugby, despre sport, despre viaţă. Să nu înţelegeţi că mi-e prieten. Cel mult aş putea spune că mi-e amic. Dar în aceşti ani în care m-am intersectat cu el am ajuns să îi apreciez o trăsătură de caracter care, cred eu, se potriveşte foarte bine cu funcţia de preşedinte al COSR: când vrea să facă ceva, dărâmă munţii ca să îşi atingă obiectivul. Iar, în condiţiile României de azi, ciudată şi pe alocuri perversă, a funcţiona precum un tanc rusesc şi a merge înainte ca să îţi atingi obiectivul este, trust me, ceea ce ne trebuie.
Este Alin Petrache cea mai bună variantă pentru şefia COSR? Nu am de unde să ştiu. Dar eu merg pe mâna lui. Cu menţiunea, din nou, că nu îi va fi uşor cu mine dacă ajunge preşedinte. Pentru că, atâta cât contează, voi sta cu ochii şi gura pe el ca să îşi respecte promisiunea cu schimbarea mizeriei de legislaţie privind finanţarea activităţilor sportive. Restul mai negociem noi.
Mai multe puteți vedea și în interviul pe care Chinezu l-a realizat cu Alin Petrache, la finalul anului trecut: