Cornel Dinu a dezvăluit că, alături de Adrian Năstase, în acest proiect ar urma să se mai implice Ion Ţiriac şi Mircea Lucescu.
"Am vorbit cu Mircea Lucescu. Este un dinamovist pur sânge, dorește să participe, dar mi-a spus că are rezervele lui față de ce s-a întâmplat în România. A zis că atunci când va reveni în țară va analiza proiectul și dacă va constata că e spre binele lui Dinamo, va participa. Vom avea o discuție și în acest sens cu Ion Țiriac, care simpatizează Dinamo, iar la finalul anilor 90 chiar a vrut să preia echipa. N-am vorbit deocamdată, dar vom avea în viitorul apropiat o discuție cu domnul Țiriac. Pașii adevărați au pornit deja. Cei care suntem legați de acest concept avem diferite contacte cu oameni din toate categoriile. Nu evit să spun că sunt oameni potenți, care au dovedit că se poate face profit și fără încălcarea legii. Avem răspunsuri pozitive de la oameni capabili, cu societăți cu profituri mari”, a spus Cornel Dinu la Digisport.