ADRIAN MITITELU. Judecătoria Sectorului 2 a amânat, joi, pentru data de 27 februarie, cazul dezafilierii FC Universitatea Craiova, după ce judecătorul a solicitat emiterea din oficiu a unei cereri către Tribunalul Bucureşti pentru a se stabili dacă noua conducere a LPF a fost înregistrată în registrul federaţiilor.
"Trag de timp din mai multe motive. Poimâine (n.r. - sâmbătă, 1 februarie) intră în vigoare noul Cod Penal şi o să urmeze o procedură gen Camera Preliminară şi dosarul se va mai plimba puţin între secţiile de la judecătorie. Pe de altă parte, încearcă prin toate mijloacele să preia controlul SC FC U Craiova SA prin fel şi fel de interpuşi. Încearcă să acapareze societatea pentru a putea controla procesul penal. E un război foarte mare şi foarte greu de dus, dar sper să-l ducem până la capăt", a declarat ADRIAN MITITELU.
ADRIAN MITITELU susţine că atât Mircea Sandu, cât şi Dumitru Dragomir, învinuiţi în cazul dezafilierii Universităţii Craiova vor fi condamnaţi la cel puţin zece ani de închisoare.
"Noul cod penal are şi lucruri şi bune, dar şi lucruri foarte triste. Din ce am citit, procedura se va accelera şi nu mai merge cu vrăjelile şi minciunilor avocaţilor. A ajuns ditamai avocatul Cazacu să se facă că nu ştie ce înseamnă înscrierea unui mandat. Azi s-a amânat pentru că nu au făcut dovada că domnul Iorgulescu este preşedinte, deşi s-a spus că el este preşedinte, iar judecătorul nu ia în calcul acea Adunare Generală până nu e înscrisă în registrul federaţiilor. Asta confirmă teoria noastră de atâţia ani de zile că nu au avut mandate legale. La penal nu mai merge cu vrăjeala că ai avut tu Adunare Generală. Probabil că şi judecătorul azi a fost mai îngăduitor şi a lăsat să treacă această cerere şi să le facă pe blat. După ce va trece această procedură, va da bice acestui dosar. Sunt convins că anul acesta vom avea o pedeapsă pe fond. Vor lua maximum, 15 ani. Hai să o luăm, Ridzi a luat cinci ani pentru 80.000 de euro, Dinel Staicu a luat pentru două milioane de euro 11 ani, dar ei că au distrus şi au făcut traume morale... Ei nu au cum să scape sub 10 ani. Eu simt că acum li s-a înfundat", a completat ADRIAN MITITELU.
La 17 iunie, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, şi fostul conducător al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova. Sandu şi Dragomir sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, folosire a influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru.
În acelaşi dosar au fost trimise în judecată şi FRF şi LPF, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru.
Potrivit anchetatorilor, la 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club "U" Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federaţiei, fără a se detalia şi motiva în ce au constat încălcările şi gravitatea lor.
Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai Federaţiei Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal şi-au folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al FRF, susţin procurorii.
"Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic şi pe susţinerile celor doi reprezentanţii ai FRF, respectiv LPF, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. La baza acuzaţiilor formulate împotriva S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A au stat o serie de acţiuni civile intentate de club fostului antrenor şi manager, acţiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva federaţiei, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpaţi drept încălcare gravă a statutului. Deşi măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale, respectiv 20 iulie 2011", a precizat DNA, la 17 iunie.
Procurorii au menţionat că, la 25 iunie 2012, printr-o sentinţă civilă, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că măsura excluderii provizorii a Craiovei a fost adoptată cu "un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecinţe iremediabile din punct de vedere material şi al activităţii sportive, care se perpetuează în timp".
În rechizitoriu s-a precizat că, urmare a deciziei de excludere a SC Fotbal Club "U" Craiova SA din FRF, contractele civile dintre club şi jucătorii săi de fotbal au fost desfiinţate, iar aceştia au fost legitimaţi la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestaţie aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea în condiţiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenţei unor obligaţii faţă de bugetul statului.
"Mai precis, la data de 31 ianuarie 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. şi totodată indisponibilizase un număr de 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 lei", au adăugat procurorii anticorupţie, menţionând că suma de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor Sandu Mircea, Dragomir Dumitru şi ale Ligii Profesioniste de Fotbal.