În cadrul unei conferințe de presă, Iuliu Mureșan a anunțat că a fost reziliat contractul atacantului Mihai Neicuțescu în cursul zilei de miercuri.
Jucătorul de 23 de ani a fost crescut de Dinamo, iar în carieră a mai evoluat pentru Chindia Târgoviște. În acest sezon, a jucat de patru ori, dar fără vreo contribuție ofensivă.
”După cum știți, am reziliat un contract cu Vestenisky, cu Gluhakovic, tot anul trecut, azi dimineață am reziliat un contract cu Neicuțescu și tot azi am reziliat un contract al preparatorului fizic Antoce Andrei.
Azi, la birou, ne mai așteaptă încă două persoane ca să mai facem încă două rezilieri. Financiar suntem cu banii la zi, sunt salariile plătite pe luna noiembrie, urmează salariul, pe 15 ianuarie, pe decembrie”, a declarat Mureșan, la conferința de presă.