În imaginile publicate de news.ro se vede cum un copil este închis într-o cuşcă metalică, iar un alt copil îl ironizează: „Ia uite, căţelul de cuşcă, turbalin!”, în timp ce băiatul închis cere să fie scos de acolo. Imaginile au fost filmate în data de 9 aprilie 2022.
Tatăl copilului, care şi-a dat acordul ca imaginile să fie făcute publice, tocmai din dorința „ca astfel de fapte să nu se repete”, a declarat că imaginile au fost filmate la Liceul Tehnologic din localitatea Parincea.
Bărbatul susţine că la conducerea şcolii se mai află un alt film, din aceeaşi zi, în care se vede cum băiatul este bătut cu beţe băgate prin gard, în timp ce agresorii strigă la el:„ Câine rău!” și pe care reprezentanții școlii n-ar fi vrut să i le dea.
În replică, IPJ Bacău a transmis că 3 copii care la data faptelor aveau vârste între 14 şi 16 ani sunt cercetaţi pentru lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate, dar procedura din cursul urmăririi penale este nepublică
În schimb, tatăl copilului susţine că sunt patru copii care i-au agresat fiul și nu știe de ce doar trei sunt cercetaţi. Bărbatul vrea să facă plângere penală împotriva inspectorului şcolar general al ISJ Bacău, pe care-l acuză de lipsă de implicare.
În februarie 2023, Inspectoratul Şcolar Bacău a precizat că nu încearcă să mușamalizeze cazul, dar a precizat că evenimentul s-a petrecut în curtea primăriei, nu în perimetrul şcolii.