Brâul Maicii Domnului este pus spre închinare, alături de racla cu mâna făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Mare, de duminică, ora 14:00, în Biserica Sf. Gheorghe Nou din Capitală.
Duminică, o delegație de la Mănăstirea Kato Xenia - Grecia a adus Cinstitul Brâu a Născătoarei de Dumnezeu şi aşezarea sfântului odor, alături de mâna Sfântului Ierarh Nicolae, în biserică, spre a fi cinstite de către credincioşi.Sfintele odoare vor fi expuse spre închinare în sfântul locaş, după cum urmează:
Duminică - între orele 9.00-22.00;
Luni - 7.00-22.00;
Marţi - 6.00-22.00;
Miercuri - 8.00-22.00, după care este prevăzută plecarea delegaţiei din Grecia, cu Cinstitul Brâu al Maicii Domnului.
Programul liturgic este adecvat acestor zile dedicate hramului de iarnă al Bisericii Voievodale Sf. Gheorghe-Nou din Bucureşti, Sfânta Liturghie urmând a începe de la ora 10.00, fiind precedată de Slujba Utreniei. Excepţie face ziua de marţi, la Sărbătoarea Sfântului Nicolae, când Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Arhierească va avea loc de la ora 9.30, urmând a fi oficiată de Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul, delegatul Patriarhului Daniel, la ziua hramului bisericii.
Potrivit tradiţiei, Cinstitul Brâu a fost ţesut de însăşi Maica Domnului din fire de cămilă, şi după adormire, în momentul înălţării ei la ceruri, l-a dăruit Sfântului Apostol Toma.