Suma necesară este mai mare decât tot ce poate obține guvernul în 2023 prin pachetul de măsuri fiscale asumat în Parlament. Acesta se ridică la doar circa 10 miliarde de euro. Ministerul de Finanțe a fost somat de către magistrați să le ofere încă 3 miliarde de euro în acest an, ca restanțe la majorare și penalități.
Calculul a fost făcut într-un document pe care Ministerul de Finanțe l-a trimis către Consiliul Superior al Magistraturii și Înalta Curte. Totalul provine din majorările salariale pe care sistemul de justiție și le-a acordat singur în instanță.
"Este un lucru corect, dar trebuie să fim de această dată foarte atenți la construirea acestei legi. Dacă rămâne la pachet vom fi iarăși foarte vulnerabil, trebuie să învățăm și din greșeli", a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Ministerul de Finanțe a transmis că mecanismul de majorare a salariilor din Justiție prin procese trebuie oprit urgent. Specialiștii spun că, în caz contrar, se va ajunge la sume de plată astronomice și în final statul nu va mai putea suporta cheltuielile bugetare generate de aceste procese.
"Situația este cu atât mai greu de acceptat, cu cât realitatea economică actuală a României este problematică și nu poate fi ignorată de nicio autoritate publică", se arată în document.