Exprimat succint, kwh reprezintă CONSUMUL, iar kw reprezintă PUTEREA. Pentru o mai bună concordanță cu datele pe care le regăsim în orice factură, vom folosi multiplul kilowatt, la fel cum exprimăm distanțele între localități în kilometri, nu in metri.
REALȚIA DINTRE CELE 3 ESTE:
PUTEREA (Kw) x TIMPUL de funcționare (h) = CONSUMUL (kWh)
Concret, dacă un aparat electric are o putere de 500 de wați, în 2 ore va consuma 1kWh.
500 w x 2 h = 1000 wh/1kWh
Astfel, chiar dacă pare contrariant să spunem că plătim un consuma de x kilowați-oră PE LUNĂ, sensul este cât se poate de simplu: plătim energia consumată de aparatele din casă în orele cât au funcționat, în interval de o lună.
De exemplu, dacă vrem să avem o imagine aproximativă asupra consumului exprimat în factură, putem înmulți puterea electrică a marilor consumatori (TV, mașini de spălat, frigider, cuptor, centrală, etc) cu numărul estimativ de ore de funcționare. Evident, nu va fi un rezultat exact, ci estimativ, dar dacă diferența dintre consumul facturat și cel calculat empiric este uriașă, însemnă că ceva este în neregulă.