Incidentul a avut loc în minutul 26 al meciului CFR Cluj - Slavia Praga, undeva la tribuna a doua, potrivit Realitatea PLUS. Unui suporter i s-a făcut rău și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Spectatorii au cerut urgent intervenția medicilor.
Medicii echipei CFR Cluj au mers în tribună pentru a acorda ajutor suporterului care nu se simțea bine.
Ulterior, un echipaj SMURD, care asigura măsuri specifice pe stadion, i-a acordat asistență medicală de urgență.
Meciul de fotbal a fost întrerupt între 15-17 minute, timp în care bărbatul a fost resuscitat de medici. După aceea, ambulanța a părăsit gazonul, iar bărbatul a fost transportat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, potrivit Realitatea PLUS.
Suporterul era constient si cooperant, potrivit SMURD, și a avut mare noroc cu medicii echipei CFR Cluj și ai SMURD care au intervenit prompt în timp real pentru salvarea sa.
Meciul s-a încheiat cu victoria feroviarilor: CFR Cluj-Slavia Praga 2-0.
„Un echipaj SMURD, care asigura măsuri specifice pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, a fost solicitat să acorde asistență medicală de urgență unui bărbat care a intrat în stop cardio-respirator, în timp ce asista la meciul de fotbal ce s-a desfășurat în această seară.
Câteva persoane cu pregătire medicală ce se aflau în apropierea bărbatului, în vârstă de aproximativ 60 de ani, au început manevrele de resuscitare de bază, până la sosirea salvatorilor SMURD. Echipajul a preluat imediat aplicarea manevrelor de resuscitare și a început suportul vital avansat pentru victimă. Din fericire, acestea au reușit să readucă semnalele vitale pentru bărbat fiind transportat la institutul inimii pentru îngrijiri de specialitate. Acesta era conștient și cooperant în momentul predării”, a transmis ISU Cluj, potrivit monitorulcluj.ro.