Catinca Adălănăilă este din comuna Rediu, a venit la pelerinaj alături de consătencele sale, cu o traistă plină cu busuioc, cu credință în Dumnezeu și recunoștință pentru ajutorul primit de-a lungul timpului de la Sfânta Parascheva, scrie BZI.
Bătrâna în vârstă de 93 de ani a îndurat multe la viața sa, dar a, nu și-a pierdut niciodată credința, din acest motiv se roagă în continuare pentru sănătate, pentru popor și pentru a se mântui.
minte și în inimă
Catinca în timp ce mergea la braț cu una dintre consătencele sale, care i-a fost sprijin, a susținut-o și a avut grijă ca și anul acesta să ajungă cu bine la Sfântă. Bătrâna nu a cedat nicio clipă oboselii, iar cu rugăciunea în minte și în inimă a dus la bun sfârșit drumul către liniștea sufletească.
Este un exemplu viu care demonstrează faptul că, dacă există credință, nu mai contează vârsta, faptul că picioarele nu o mai țin, că ochii îi sunt slăbiți și că aude tot mai greu.
Canonizarea Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955. După 1989, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva s-a transformat într-una națională și chiar internațională. De atunci, sute de credincioși și-au găsit liniște și vindecare datorită rugăciunilor închinate. Printre aceștia se numără și bătrâna Catinca, femeia care nu a lipsit niciodată de la pelerinaj.