Federaţia Silva, organizaţie sindicală şi profesională reprezentativă la nivelul sectorului silvic din România, a solicitat intervenția Preşedintelui României şi Avocatului Poporului, pentru sesizarea Curţii Constituţionale, cu privire la neconstituţionalitatea Proiectului de Lege privind sistemul public de pensii. Într-un document sunt sesizate o serie de inechităţilor pe care noua lege le aduce pentru personalul silvic încadrat în prezent în condiţii speciale de muncă.
”Federaţia Sindicatelor Silva, organizaţie care reprezintă peste 14.000 de silvicultori din întreaga ţară, se solicită sprijinul singurelor două instituţii care au, în această etapă, anterior promulgării legii, prerogativa legală de a sesiza Curtea Constituţională. Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii adoptat de Camera Deputaţilor - PL-x nr. 727/2023, abrogă în mod inexplicabil art. 20 alin (2), (3) şi (4) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, cu modificările ulterioare, fară nicio motivare în acest sens în Expunerea de motive, fără nicio analiză a condiţiilor de muncă în domeniul silvicultură şi fără nicio justificare pentru înlăturarea aplicabilităţii unei dispoziţii legale în vigoare, în condiţiile existenţei în continuare, în prezent şi pentru viitor, a aceleiaşi situaţii de fapt referitoare la condiţiile de muncă din domeniul silvicultură”, se arată într-un comunicat oficial al Federaţiei.
Una dintre criticile de neconstituţionalitate vizează modificările și completările aduse de Parlament, prin Legea nr. 234/2019, la OUG 59/2000 - Statutul personalului silvic.
O alta arată că ”prin Decizia nr. 36/2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa supremă a statuat că "Locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiţii speciale" fiind avute în vedere, în mod explicit, tocmai condiţiile de risc în care se desfăşoară şi s-a desfăşurat şi anterior activitatea de către personalul silvic, condiţii ce au avut drept efect o erodare suplimentară a capacităţilor fizice ale acestor angajaţi, faţă de lucrătorii care muncesc în condiţii normale”.
CITEȘTE COMUNICATUL INTEGRAL.
Federaţia Sindicatelor Silva va susţine, în continuare, menţinerea drepturilor lucrătorilor din domeniul silvicultură, prin toate mijloacele legale, inclusiv prin organizarea unor noi acţiuni de protest”, precizează sindicatul.