Coliziunea a fost atât de puternică încât unul dintre autoturisme a fost distrus aproape în totalitate.
Ca prin minune, toți cei 8 pasageri erau conștienți și cooperanți după accident. Dintre ei, trei persoane au fost transportate de urgență la spital, iar alte trei au fost evaluate medical la fața locului.
Accident grav, în parcarea unui magazin IKEA din Capitală: mamă prinsă între două mașini, după ce copiii s-au urcat la volan și au călcat accelerația
Fiindcă exista riscul producerii unui incendiu, la locul impactului a fost trimisă o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Circulația pe strada unde s-a întâmplat tragedia a fost blocată pe parcursul investigațiilor.